×

15 februarie – Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan

15 februarie 2021

Stimați veterani,

Tradițional, în Republica Moldova, la 15 februarie, este marcată Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan.

Astăzi, într-o zi cu o deosebită încărcătură istorică, trăim cu toții sentimente de recunoștință și onoare pentru cei care și-au îndeplinit cu demnitate datoria internațională, dând dovadă de vitejie și curaj.

Ororile războiului în Afganistan trebuie să ne unească și mai mult, astfel ca la o distanță de 32 de ani de la retragerea trupelor militare din Afganistan, să reușim a umple golul în suflet cu pace, cu atitudine respectuoasă, cu valori patriotice, cu dedicație în munca zi de zi și tot ceea ce ar contribui la un trai decent în țara noastră, în localitatea noastră, în fiecare familie în parte.

Vă adresez, din toată inima, cele mai sincere mulțumiri, însoțite de întreaga mea apreciere pentru faptele Dumneavoastră de eroism și spiritul de sacrificiu, dorindu-Vă multă sănătate și prosperitate.

Să păstrăm vie amintirea eroilor de război!

Cu înaltă prețuire,

Președintele raionului Cimișlia

Mihail Olărescu

36 afișări