1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>
  • foto5.jpg
  • foto2.jpg
  • foto1.jpg
  • foto8.jpg
  • foto11.jpg
  • foto4.jpg
  • foto9.jpg
  • foto6.jpg
  • foto14.jpg
  • foto7.jpg
  • foto16.jpg
  • foto10.jpg
  • foto12.jpg
  • foto13.jpg
  • foto3.jpg
  • foto0.jpg

Ziua Vinului la Cimșlia

Ziua Vinului este obiceiul de a sărbători sfârșitul recoltării strugurilor și producerea vinului nou în Republica Moldova. La 02 octombrie și raionul Cimișlia a găzduit ceastă sărbătoare în cea de-a 15-a ediție. La acest eveniment au participat reprezentanții din 11 localități ai raionului. Mult suflet, fantezie, chiar ingeniozitate au depus reprezentanții unor primării în expoziții – ogrăzi improvizate prezentate publicului. Astfel învingători al Concursului  pentru cea mai bună prezentare a primăriilor în  cadrul sărbătorii au fost : primăria  s. Ialpujeni (locul 1), primăria com. Javgur  (locul 2), iar primăria com Sagaidac (locul 3). În această zi deosebită alături de gazde au fost și oaspeții – delegațiile din România și Polonia. 

Sărbătoare în cauză a cuprins o mulțime de manifestări culturale, spirituale și de agreement ridicând și mai mult dispoziția celor prezenți . Comitetul organizatoric al sărbătorii a depus multe eforturi la realizarea acestui eveniment.

Deasemenea comitetul organizatoric a selectat cei mai buni gospodari la concursul pentru cel mai bun vin de casă :

vin alb

                               Polobocul de Aur  – Prisăcaru  Ion  or.Cimişlia

                               I loc – Chistol  Natalia , s. Satul Nou

                               II loc–Mardari  Harlampie, s.Troiţcoie

                              III loc –Neculcea Ştefan, s. Ialpujeni

vin roşu

                              Polobocul de Aur  – Gheras Constantin, s. Topala

                              I loc-Bulmaga Galina , s.Sagaidac

                              II loc – Coropceanu Tudor, or. Cimişlia                          

                              III loc - Zmeu Mihail s.Cenac

Concursul pentru cel mai bun vin de casă din roada anului curent ,,Tulburel”

            vin alb

                               I loc  -  Moldovanu Ion, s. Cenac

                               II loc  -  Musteaţă  Ion s. Gradişte

                               III loc – Danilov Gheorghe, s. Batîr

            vin roşu

                               I loc  - Cicate Dumitru, or. Cimişlia

                              II loc – Ghilaş Mihail, s. Satul Nou

                              III loc  -Cristea Oleg , s. Batîr

Concursul cel mai bun viticultor al anului 2016 ,,Viţa de Aur”

       I loc – Bîcos Valentina, conducătorul GŢ,,Luchianov S” s.Albina

       II loc – Volcovschi Nicolae, conducătorul GŢ,, Volcovschi Nicolae” s.Munteni                                             

       III loc- Popescu Petru, conducătorul GŢ,, Popescu Petru” s. Cenac     

   Concursul ,, Cea mai bună gospodărie viticolă al anului 2016 ,,Viţa de Aur”

        I loc – SRL,, Valea Viilor” conducător  Ciobanu Nicolae, s. Valea Perjei     

        II loc –SRL,, Agrodiandr” conducător Bivol Sergiu, s. Lipoveni                                                                                       

        III loc –SRL,,Peracos Prim, conducător  Ţurcanu Mihail, s. Batîr                                                                

Astfel, pentru toți cei prezenți a fost organizată o sărbătoare pe cinste. Oaspeții au avut posibilitatea de  a procura produse agricole la iarmaroc, propuse de agenții economici autohtoni, alții au primit o plăcere deosebită, vizionând prezentările localităților sau a colectivelor artistice. În această zi frumoasă cu mult soare și dispoziție bună au avut succes și vinurile producătorilor de la Javgur-Vin S.A. și Cimișlia S.A.

Activităţi planificate

2017
Octombrie
Lu 29162330
Ma 310172431
Mr 4111825 
Jo 5121926 
Vn 6132027 
Sb 7142128 
Dm18152229 

Arhiva evenimentelor

Referinţe utile

  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner
  • Banner

Opinie Publică

Vizitatori on-line

Avem 72 vizitatori online

Total vizitatori

Membri : 12
Conţinut : 1247
Număr afişări conţinut : 666588