File de legendă și istorie

 

Din vremuri îndepărtate, omul a îndrăgit aceste locuri, zidindu-şi vatră de trai şi dăinuire. Mărturie stau nenumărate movile sau aşezări străvechi, în care s-au găsit unelte de muncă şi de luptă, ceramică sau podoabe. O dovadă a continuităţii noastre în acest colţ de rai este şi faimosul Valul lui Traian de Sus.

Despre Bugeac citim în „Descrierea Moldovei” a domnitorului – savant Dimitrie Cantemir : Pământul este de-a-ntregul un câmp deschis, nu are nici munţi, nici păduri şi numai un singur râu care curge toată vremea…” Oamenii din partea locului cresc „la şes cirezi mari de boi frumoşi şi zdraveni”, iar „caii… sunt foarte căutaţi nu numai de leşi şi unguri, ci şi de turci, care au o zicală răspândită: un tânăr persan şi un cal moldovenesc sunt mai de laudă decât oricare alţii”.”La şes oile sunt mult mai mari”, încât „neguţătorii greci de vite duc aceste oi pentru cuhnia sultanului din Ţaringrad”.

Savanţii susţin că substantivul propriu Cimişlia este un toponim de origine turcică, având la bază denumirea unui trib tătăresc ciumecili – însemnând căuş şi formatul „li”.

De la străbunii noştri îşi toarce firul descălecatului Cimişliei şi o minunată legendă de dragoste a doi tineri, CIMIŞ şi LIA. Cică demult-demult, la începutul unei primăveri, familiile lor au ieşit împreună la arat şi semănat. Zile şi săptămâni au lucrat în sudoarea frunţii. În clipele de răgaz, tinerii admirau priveliştile din jur, ascultau cântecul păsărilor. Aşa a prins aripi dragostea lor. Harnici şi frumoşi, curaţi la suflet şi la gând, ei s-au înţeles sa-şi unească destinele. Şi într-o luni, dimineaţă, au plecat cu trăsura de acasă, poposind în preajma râului Cogâlnic şi toată ziua au arat şi semănat, pomi şi viţă de vie au sădit. Marţi un izvor au descătuşat, miercuri o roată de lut au călcat, joi ei casă şi-au durat, vineri tot la ea au lucrat, sâmbătă s-au cununat şi numai duminică s-au odihnit în pace şi voie bună.

Auzind de poveste vieţii lor, alţi tineri au prins a se aşeza cu traiul pe aceasta vatră de noroc şi busuioc, spunând ca merg la CIMIŞ şi LIA, la CIMIŞLIA.

Prima menţiune despre localitatea Cimişlia apare în istoria scrisă a Moldovei din prima jumătate a sec. al XVII-lea. În anul 1827, localitatea a devenit centru administrativ, iar în 1840, primeşte statut de târg. În perioada 1918-1940, Cimişlia a făcut parte din judeţul Tighina, iar în timpul când Basarabia făcea parte din  fosta Uniune Sovietică, a devenit centru raional, din 11 noiembrie 1940, ceea ce este şi în prezent.

De la dealurile bătrâne, înaintaşii noştri au învăţat să fie neclintiţi în dârzenie şi statornici, de la codrii seculari – să fie semeţi şi viguroşi, de la izvoarele limpezi au deprins curăţenia gândului şi a faptei. Cu dragoste de glie şi de neam, cu sfânta credinţă în suflet, cu braţul tare şi paloşul necruţător, au stat scut şi pavăză în faţa nenumăratelor puhoaie de năvălitori.

În timpul celor două războaie mondiale, mii de cimişlieni au semănat cu oasele lor întinse pământuri dintre Răsărit şi Apus, uneori reuşind să scrie mesaje de felul: „Aici, pe tărâmuri poloneze, l-am bătut pe inamic eu, Ilie Bulat, din satul Coştangalia”.

Nemărginită le-a fost dezamăgirea celor ce s-au întors din război la vatră, unde-i aşteptau alte grele încercări. Astfel, seceta cumplită şi foametea organizată din anii 1946-1947, au pustiit satele noastre, încât s-au prăpădit cu zile mii de oameni nevinovaţi. Numai în satul Cenac, de exemplu, au murit înfometaţi aproape o mie de locuitori, o catastrofă mai teribilă decât cele două războaie mondiale.

Ca şi cum această cumplită jertfă a băştinaşilor n-ar fi fost de ajuns, autorităţile sovietice au iniţiat câteva valuri de represii şi deportări în masă. Astfel, doar în noaptea de 5 spre 6 iulie a anului 1949, din raionul Cimişlia au fost arestate 851 persoane şi trimise în vagoane de vite în Bureatia şi regiunea Kazan.

Apoi, alte încercări s-au abătut peste satele cimişliene, una din ele fiind colectivizarea, când ţăranii erau obligaţi să se înscrie în colhozuri, să dea în folosul obştii pământul, animale, unelte de muncă, produse agricole. După care, sărăcia şi teroarea, maladiile şi groaza au început să macine destinul bieţilor ţărani…

Tot aşa, tăvălugul vechiului regim a mers peste sfânta credinţă a băştinaşilor, închizând sau demolând bisericile şi casele de rugăciuni. Un adevărat temerar al celor timpurii a fost stareţul mănăstirii Zloţi, Serafim Dabija, condamnat în 1947 de NKVD la 25 ani de închisoare pentru „activitate antisovietică” şi de unde nu s-a mai întors. Mănăstirea sa a fost închisă, jefuită, lăsată pradă ruinei. În perioada sovietică, din cele 39 localităţi cimişliene, doar în cinci din ele funcţionau biserici.

Spune un proverb: „O năpastă niciodată nu vine singură”. Aşa a căzut vestea de la Kremlin despre trimiterea a mii de tineri basarabeni, inclusiv cimişlieni, în războiul din Afganistan. În amintirea tinerilor căzuţi pe câmpul de luptă, în centrul raional, a fost inaugurat un obelisc cu numele eroilor: Anatol Perciune, Tudor Barbă, Ion Bodiştean, Iurie Lopatin, Ion Ghilan, Nicolae Mardari şi Victor Ignat.

Deşi mulţi cetăţeni au fost marcaţi de fostul regim, unii din ei s-au dedat muncii de excepţie. De exemplu, eroii muncii socialiste Nichifor Teacă şi Ion Oboroceanu din Selemet, Venedict Onu din Gura Galbenei, Gheorghe Seleţchi din Troiţcoe, Ion Gangan din Ciucur-Mingir, laureata premiului unional de stat, Marfa David, din Gura Galbenei şi laureata premiului naţional, Tamara Cerneţchi, din Ecaterinovca, deputaţii în sovietul Suprem al RSSM: Ana Plămădeală din Munteni şi Axenia Matei di Cimişlia ş.a.

În perioada sovietică au existat oameni oneşti şi morali, care au menţinut mereu aprinsă flacăra credinţei şi a conştiinţei de neam. Din rândurile lor, de îndată ce a sunat Ceasul Deşteptării, s-au ridicat numeroşi susţinători ai Mişcării pro-Gorbaciov de restructurare a societăţii, apoi evoluând în structuri ale Frontului Popular din Moldova. În scurt timp, filiala Cimişlia a devenit cea mai numeroasă şi combativă în republică.

Un impact social puternic pentru toţi cimişlienii l-a avut şi cenaclul „Comorile Plaiului”, care în anii restructurării a evoluat aproape în toate localităţile raionului, cu lecţii despre adevărul istoric, cu spectacole folclorice şi de cântece patriotice, recitaluri literare despre Limba Română şi Eroii Neamului.

Datorită acestei activităţi de deşteptare naţională, cetăţenii raionului au dat dovadă de o participare masivă şi responsabilă în timpul primelor scrutine electorale libere: la nivelul unional, naţional şi local. Aşa s-a reuşit alegerea în legislativul unional a candidatului forţelor democratice, Eugen Doga; alegerea deputaţilor primului parlament democratic al republicii: Ignat Vasilache, Iovu Bivol, Andrei Cubasov, Petru Griciuc şi Tudor Negru, primii patru semnând Declaraţia de Independenţă a R. Moldova; obţinerea de către filiala locală a Frontului Popular a majorităţii mandatelor în Consiliul Raional.

Iar atunci când pacea şi integritatea republicii s-au aflat în pericol, sute de cimişlieni au fost prezenţi la acţiunile de la Sud. Exemple de eroism au demonstrat cei 380 participanţi la conflictul transnistrean din primăvara-vara anului 1992. Unii dintre ei şi-au sacrificat viaţa: Vasile Gladarenco, Anatol Mărâi, Ion Cicati şi Petru Neagu din Cimişlia, Vladimir Enachi din Cenac şi Iurie Buftic din Batîr – toţi cavaleri ai ordinului „Ştefan Cel Mare”, Alexandru Macheev di Hîrtop, Ion Godorogea din Batîr, Grigore Roşcovan din Gura Galbenei, Vasile Prăjică din Cimişlia. Numele lor au devenit simbol de vitejie şi destoinicie.

7626 afișări