Undă verde iluminatului stradal din orașul Cimișlia
25 mai 2020
Prin Acordul de Colaborare între Consiliul raional Cimişlia şi Primăria oraşului Cimişlia, a fost realizat un nou obiectiv comun, care a constituit realizarea de către Consiliul raional Cimişlia a lucrărilor de iluminare stradală cu corpuri LED a 5 drumuri naționale din oraşul Cimişlia, şi anume:
- Strada Nicolae Iorga
- Strada Alexandru cel Bun
- Strada Decebal
- Strada Ștefan cel Mare
- Strada Cetatea Albă
Iar Primăria oraşului Cimişlia urmează să asigure recepţionarea şi mentenanţa lor.
Președintele raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, aduce mulțumiri Direcției Finanțe, Direcției Dezvoltare Teritorială, antreprenorilor, consilierilor raionali și locali pentru implicarea și identificarea posibilităților întru înfăptuirea acestui obiectiv măreț. Este foarte bine să facem astfel de lucruri pentru oameni, pentru securitatea și pentru confortul lor.
Administrația raionului Cimișlia este deschisă și predispusă pentru colaborare și susținerea localităților din cadrul raionului Cimișlia întru realizarea tuturor obiectivelor propuse.
Tweet690 afișări
