×

Ședința de lucru cu bibliotecarii din raion „Evaluarea bibliotecilor publice”

26 aprilie 2021

Cei care ne oferă cartea potrivită în momentul potrivit contribuie necondiționat la formarea și cultivarea noastră ca personalitate. Sunt custozii de cărți – Bibliotecarii.

Acum, în sec. XXI, bibliotecarul se află în slujba comunităţii, având roluri multiple, iar biblioteca a devenit un spaţiu, inclusiv virtual, de studiu, delectare, socializare. A fi bibliotecar azi înseamnă să trăieşti intens în viitor, pentru viitor, prin viitor, să fii un mare optimist și să crezi că, negreșit, cartea va rămâne în capul mesei.

În contextul zilei profesionale a bibliotecarului, Secția Cultură, Tineret și Sport Cimișlia, a desfășurat astăzi, ședința cu bibliotecarii din raion. La întâlnire, a fost prezent și vicepreședintele raionului Cimișlia, Vadim Torgai, menționând despre importanța unui bibloteconomist într-o comunitate dezvoltată. S-au decernat diplome, s-au dat aplauze pentru activitatea prodigioasă în promovarea imaginii bibliotecilor publice locale.

Vă rugăm de sănătate și evenimente frumoase alături de Măria sa – Cartea!

50 afișări