Apelul de Granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”
24 ianuarie 2022
Invităm Asociațiile de băștinași și primăriile din raionul Cimișlia să aplice pentru a beneficia de susținere financiară nerambursabilă în cadrul Programului „DAR 1+3”.
Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat lansează, Apelul de Granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, aprobat prin HG nr.801/2018.
Apelul pentru depunerea dosarelor este deschis începând cu data de 17 ianuarie 2022 până la data de 27 februarie 2022, ora 23:59. Dosarele depuse vor respecta cerințele prevăzute în Ghidul de aplicare al Programului.
Finanțarea proiectelor din cadrul Programului se va efectua în baza principiului de cofinanțare, conform formulei „1+3”, având următorii parteneri:
- Guvernul, va oferi suport financiar sub formă de grant (finanțare nerambursabilă) nu mai mult de 50% din valoarea totală a bugetului
proiectului local și nu va depăși 250,000; - Contribuția diasporei – cel puțin 10% din suma grantului;
- Contribuția APL partener – cel puțin 10% din suma proiectului;
- Contribuția partener de dezvoltare.
Pentru mai multe detalii cu privire la etapele și condițiile concursului vizitați pagina: https://brd.gov.md/ro/content/apel-privind-lansarea-programului-diaspora-acasa-reuseste-dar-13-2022-0
Tweet445 afișări

