×

Școala securității pentru copii „Împreună reducem riscurile”, ediția 2023

25 mai 2023

Eroismul nu ţine de vârstă şi nici de putere. E vorba doar de curaj de care vor da dovadă peste o sută de copii din Cimișlia, Basarabeasca, Hîncești, Leova, în data de 25 – 26 mai. Pompierii le vor oferi lecţii de supraviețuire şi îi vor învăța cum să se salveze pe ei şi pe cei din jur în caz de incendiu, inundații sau cutremure de pământ.

Copiii vor îmbrăca uniforma de pompier contra cronometru, vor simula stingeri de incendii şi se vor avânta să salveze vieți chiar dacă sunt încă prea tineri pentru o astfel de meserie.

Evenimentul „Împreună reducem riscurile” se desfășoară în incinta Stadionului orășenesc Cimișlia.

Prezent la instruiri, Marin Brînză, șeful Secției Situații Excepționale, a menționat importanța pregătirii tinerii generații în domeniul bazelor securității vieții: „Pregătirea  copiilor în domeniul reacționării corecte în situații de risc este o prioritate, astfel cultivăm aptitudini de a acționa conștient de la cea mai mică vârstă iar datorită eficientizării măsurilor de prevenire putem evita implicarea tinerei generații în situații de risc care le-ar putea pune viața în pericol, astfel le-a dorit echipelor de elevi participante în cadrul concursului. La finele concursului, echipelor de elevi li se vor acorda premii (cupe, diplome) și alte mențiuni.

Instruirea organizată de către ofițerii Secției Situații Excepționale Cimișlia are drept scop pregătirea copiilor în domeniul prevenirii incendiilor și lichidarea focarelor de ardere, acordarea primului ajutor calificat în caz de situații de risc, regulile principale în trafic etc.

76 afișări