Turneul Raional „Cupa Președintelui Raionului Cimișlia la fotbal de sală”
27 februarie 2024
În data de 2 și 3 martie curent, va fi dat start sezonului sportiv: Turneul Raional „ Cupa Președintelui Raionului Cimișlia la fotbal de sală ”, care se va desfășura în localitatea Gura Galbenei.
În cadrul deschiderii oficiale a competiției, participanții vor fi salutați de către Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, alături de specialistul principal al Direcției Cultură, Tineret, Sport și Turism, Victor Stînă.
În lupta pentru cupa președintelui în data de 2 și 3 martie 2024, vor participa 15 echipe de tineret, din satele și comunele raionului Cimișlia, fiind împărțite după exercițiul tragerea la sorț, în două subgrupe valorice.
Echipele în etapa preliminară, vor juca după sistemul olimpic, până la semifinale. Patru echipe clasate în semifinale, vor disputa a doua zi, meciurile pentru locurile I, II și III, după sistemul circular.
Sportivii învingători vor fi premiați cu premii bănești, diplome de participare, medalii și mult râvnita cupă.
De asemenea, organizatorii evenimentului vor menționa cu diplomă pe cel mai bun: antrenor, portar, atacant și apărător.
Vă așteptăm!
Tweet
315 afișări
