×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Sprijin sub formă de furaje concentrate fermierilor mici și gospodăriilor rurale

28 februarie 2024

Astăzi, 28 februarie, în satul Gura Galbenei a fost lansat proiectul ,,Sprijin pentru identificarea și distribuirea hranei pentru bovine și asistență pentru gospodăriile agricole mici afectate de conflictul din Ucraina și secetă”, implementat sub egida Comitetului de Coordonare constituit de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Guvernul Japoniei și susținut de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentare și Agricultură ( FAO).

Proiectul are ca scop oferirea suportului:
• gospodăriilor agricole micro și mici pentru atenuarea efectelor conflictului din Ucraina;
• la menținerea șeptelului de bovine ca surse existențiale;
• pentru diminuarea sărăciei și efectelor migrației masive.

Cu un cuvânt de salut către beneficiari și cei prezenți a venit vicepreședintele raionului, Adrian Olărescu, reprezentantul FAO în Republica Moldova, Raimund Jehle, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova Yoichiro Yamada, Secretarul de Stat MAIA, Iurie Scripnic și primarul satului Gura Galbenei, Constantin Munteanu.

Astfel, 495 de familii din raionul Cimișlia care dețin de la 1 la 5 vaci, vor primi câte 400 kg de furaje concentrate calitative. În total din raion vor fi distribuite 198 tone de furaje concentrate.

Distribuirea furajelor concentrate va fi efectuată în toate localitățile raionului Cimișlia, în perioada 27 februarie – 07 martie 2024.

348 afișări