×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului marcată la Cimișlia

13 iunie 2024

În fiecare an, în a treia duminică din luna iunie, se sărbătorește Ziua Profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului.

Cu această ocazie, astăzi, Consiliul Raional Cimișlia a găzduit un eveniment festiv dedicat acestei sărbători.

Evenimentul a reunit lucrătorii medicali din raionul Cimișlia, pentru a celebra munca și devotamentul celor care își dedică viața sănătății publice. În cadrul festivității, au fost oferite diplome și premii de recunoștință lucrătorilor medicali pentru contribuțiile lor deosebite la îmbunătățirea serviciilor de sănătate și pentru profesionalismul de care dau dovadă zi de zi.

Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a deschis festivitatea cu un discurs de mulțumire și apreciere: „Astăzi, sărbătorim eroii noștri din domeniul sănătății, care prin devotamentul și profesionalismul lor, ne asigură sănătatea și siguranța. Le suntem profund recunoscători pentru eforturile lor neîncetate și sacrificiile făcute. Dorindu-le multă sănătate, pace și liniște sufletească.”

De asemenea, evenimentul a inclus un program artistic prezentat de Orchestra de Muzică „Rapsozii”, de interpretele Anișoara Prisăcaru și Olga Zagorneanu, și ansamblul de dansuri ”TIP TOP” din cadrul Școlii de Arte Cimișlia.

Ziua Profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului este o oportunitate importantă de a recunoaște și celebra contribuția esențială a acestor profesioniști la sănătatea publică. Consiliul Raional Cimișlia se angajează să continue sprijinirea inițiativelor care îmbunătățesc calitatea serviciilor medicale oferite comunității.

 

485 afișări