Mesaj de felicitare dedicat tinerilor cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului
10 noiembrie 2024
În fiecare a doua duminică a lunii noiembrie, marcăm „Ziua Națională a Tineretului” – o zi dedicată energiei, creativității și entuziasmului tinerilor din Republica Moldova. Cu această ocazie, le transmit tuturor tinerilor din raionul Cimișlia cele mai sincere urări de sănătate, perseverență și ambiție în realizarea viselor.
Tinerețea este perioada în care punem bazele viitorului nostru, depunând toată energia și pasiunea de care dispunem. Vă îndemn să munciți și să vă implicați activ atât în dezvoltarea personală, cât și profesională. Bucurați-vă de oportunitățile vieții și trăiți-le cu intensitate maximă, căci fiecare experiență contribuie la conturarea unui viitor mai bun.
Totodată, doresc să apreciez rolul important al structurilor de tineret din raion, care sprijină implicarea tinerilor în diverse domenii, contribuind astfel la păstrarea valorilor locale și încurajând tinerii să-și construiască viitorul aici, acasă, alături de familiile lor.
Cu deosebită admirație,
Președintele Raionului Cimișlia
Andrian Talmaci
Tweet
216 afișări

