×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Ziua Funcționarului Public celebrată la Consiliul Raional Cimișlia

23 iunie 2025

Cu prilejul Zilei Funcționarului Public, marcată anual la data de 23 iunie, Consiliul Raional Cimișlia a organizat astăzi un eveniment festiv pentru a aduce un omagiu muncii și dedicării funcționarilor publici din raion.

Festivitatea a fost deschisă de Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, care a transmis un mesaj de felicitare tuturor funcționarilor:

„Stimați colegi funcționari publici, cu ocazia acestei zile semnificative, vă adresez cele mai sincere urări de sănătate, perseverență și realizări frumoase în activitatea profesională. Munca pe care o depuneți zi de zi în serviciul cetățenilor este valoroasă și merită toată recunoștința noastră.

Apreciez profund angajamentul Dumneavoastră  de a rezolva problemele comunității și cele ale cetățenilor în parte, totodată de a contribui și la fortificarea țării, în mod special acum când suntem cu toții implicați în procesul de integrare europeană.

Fie ca această zi de sărbătoare să vă furnizeze clipe de satisfacție sufletească, realizări profesionale și personale pe potriva dorințelor, să rămâneți și în continuare a fi deosebiți de importanți pentru societate, la fel de puternici, dârzi și împliniți.”

Astfel, pentru rezultate remarcabile obținute în serviciul public, profesionalism, dedicație, dar și cu ocazia zilei profesionale, președintele a înmânat diplome de gratitudine funcționarilor publici din cadrul consiliului și primăriilor din raion.

Atmosfera festivă a fost completată de un program artistic susținut de îndrăgiții interpreți Costi Burlacu și Corina Țepeș, care au adus zâmbete și momente de relaxare pentru toți cei prezenți.

Consiliul Raional Cimișlia își exprimă aprecierea pentru întreaga activitate desfășurată de funcționarii publici și își reafirmă angajamentul de a sprijini și promova valorile administrației publice eficiente și transparente.

91 afișări