Dublă sărbătoare la Cimișlia: „Ziua Portului Popular” și 35 de ani de activitate a ansamblului „Busuioc Moldovenesc”
30 iunie 2025
Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din Cimișlia a fost gazda unei sărbători de excepție, marcând o dublă sărbătoare, „Ziua Portului Popular” și aniversarea a 35 de ani de activitate a ansamblului folcloric „Busuioc Moldovenesc”, condus cu dăruire de doamna Larisa Pânzari.
Evenimentul a fost organizat de Secția Cultură, Tineret și Sport Cimișlia și a adus un plus valoare tradițiilor și identității noastre culturale.
Festivitatea a debutat cu parada portului popular, un moment emoționant în care participanții au purtat cu mândrie costumele tradiționale, simboluri ale rădăcinilor noastre strămoșești.
Oaspeții de onoare prezenți au fost, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, Vicepreședinta raionului, Ana Donia, șefa adjunctă a Oficiului Teritorial Hâncești, Mariana Plaxivîi, Secretarul General al Consiliului Județean Iași, Lăcrămioara Vernică-Dăscălescu, managerul Ansamblului „Constantin Arvinte” din Iași și președinta Uniunii Meșterilor Populari din Moldova, Diana Dicusarî, fiind întâmpinați tradițional cu pâine și sare de către familia Pânzari.
În cadrul evenimentului a avut loc semnarea acordului de colaborare culturală între Secția Cultură, Tineret și Sport Cimișlia și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, această inițiativă simbolizează o punte între comunități și o promisiune de a promova și conserva patrimoniul cultural comun.
Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a subliniat importanța promovării și păstrării valorilor culturale autentice, evidențiind faptul că portul popular și tradițiile strămoșești nu sunt doar elemente de patrimoniu, ci și expresii vii ale identității naționale care trebuie transmise cu grijă generațiilor viitoare.
Atmosfera de sărbătoare a fost încununată de prestațiile artistice ale ansamblurilor folclorice prezente, „Buciumul” și „Busuioc” din orașul Drochia, „Altița” din Cahul, „Văleneșițele” din Văleni (raionul Cahul), „Busuioc Moldovenesc” din Borogani (Leova), „În poiană la izvor” din Cărpești (Cantemir), „Semănătorii” din Cociulia (Cantemir) și „Legenda” din Cimișlia.
Iar la final, în semn de apreciere pentru dedicarea și efortul depus în promovarea portului și folclorului autentic moldovenesc, președinta Uniunii Meșterilor Populari din Moldova, Diana Dicusarî, a oferit diplome de gratitudine ansamblurilor participante.
60 afișări