Mesajul de mulțumire a Administrației Raionului Cimișlia!
8 septembrie 2025
Onorați participanți și stimați parteneri ai Festivalului Național al Strugurelui,
Cu deosebit respect și recunoștință, dorim să aducem sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit și s-au implicat direct sau indirect la realizarea Festivalului Național al Strugurelui, ediția a X-a. Acest eveniment, devenit cartea de vizită a orașului Cimișlia, a atins culmile succesului datorită sprijinului generos și implicării a partenerilor, oficialităților, artiștilor, voluntarilor și a tuturor participanților.
Aducem mulțumiri deosebite partenerilor noștri, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură în Republica Moldova, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din Moldova, Oficiul Național al Viei și Vinului, MAIB și StarNet, al căror sprijin și suport valoros au contribuit esențial la buna organizare, desfășurare și succesul remarcabil al festivalului.
Totodată, aducem mulțumiri agenților economici și producătorilor de struguri și vin care au fost prezenți la eveniment, prezentând cele mai alese și rafinate produse. Participarea Dumneavoastră a adus o valoare inestimabilă, prin faptul că ați reflectat nu doar calitatea excepțională a muncii, ci și dăruirea față de tradițiile vitivinicole și pasiunea cu care confecționați obiecte autentice.
Adresăm mulțumiri sincere înalților oficiali de stat din Republica Moldova, șefilor misiunilor diplomatice, președinților Consiliilor Județene înfrățite cu Consiliul Raional Cimișlia, precum și reprezentanților autorităților publice locale, pentru că ați dat curs pozitiv invitației noastre de a fi prezenți la Festivalul Național al Strugurelui. Participarea Dumneavoastră a conferit evenimentului valoare, iar pentru acest gest de susținere și apreciere, vă suntem profund recunoscători.
Toți oaspeții Festivalului Național al Strugurelui au avut parte și de un program artistic deosebit, și asta datorită îndrăgiților artiști, precum: Fuego, Adriana Ochișanu, Vitalie Dani, Orchestra de Muzică Populară „FOLCLOR” condusă de secund-dirijorul Adrian Nistreanu, Orchestra de Muzică Populară „Rapsozii” condusă de dirijorul Andronic Zagornean, Orchestra de Muzică FANFARA, dirijată de Spătaru Ivan și DJ Mario. Adresăm mulțumiri călduroase pentru că ați transformat acest eveniment într-un adevărat spectacol, aducând bucurie, emoție și atmosferă de sărbătoare în inimile tuturor.
Nu în ultimul rând, aducem mulțumiri instituțiilor implicate, echipei organizatorice care au muncit neobosit, voluntarilor și tuturor celor care au fost prezenți cu trup și suflet, contribuind cu dăruire și responsabilitate la buna organizare a festivalului. Suntem nespus de recunoscători pentru spiritul de echipă și colaborarea exemplară pentru ca acest eveniment să fie un succes.
Emoțiile trăite astăzi sunt amintiri pe viață, de aceea Vă așteptăm cu drag să colaborăm și în viitor!
Cu respect și considerațiune,
Administrația Raionului Cimișlia
93 afișări



