Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Cimișlia s-a întrunit în ședință
26 decembrie 2025
Astăzi, 26 decembrie 2025, în sala de ședințe a Consiliului Raional Cimișlia, s-a desfășurat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Cimișlia.
Ședința a fost prezidată de Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, în cadrul căreia au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și reprezentanți ai serviciilor desconcentrate.
Subiectul discutat la ședință a fost, planul măsurilor pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane la mistreți pe teritoriul raionului Cimișlia, fiind depistată această boală la 4 cadavre de mistreți, depistați în arealul fondului forestier al Î.S. „Silvo-Cinegetică” Cimișlia, satul Gradiște, confirmat prin raportul de încercări de laborator nr.10609 din data de 23.12.2024.
Pesta porcină africană este o boală virală gravă, foarte contagioasă și de obicei fatală pentru porcii domestici și sălbatici, provocând pagube economice imense, dar nu este periculoasă pentru oameni sau alte animale. Se răspândește prin contactul cu porci infectați, mistreți, deșeuri alimentare contaminate și trafic de animale/produse, iar singura soluție este sacrificarea efectivului.
În acest context, a fost aprobat un Plan de măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii Pestei Porcine Africane în raionul Cimișlia, cum ar fi:
- Se declară zona infectată cu Pesta Porcină Africană pe teritoriul raionului Cimișlia, în care intră localitățile: Suric, Selemet, Ecaterinovca, Valea Perjei, Gradiște, Hîrtop și Gura Galbenei;
- Se aplică restricții în zona infectată pe o perioadă de 30 de zile și vor fi ridicate tot peste 30 de zile de la ultimul caz de boală;
- Localitățile din zona infectată, cât și Ocolurile Silvice aflate în arealul dat, vor fi supuse monitorizării pe parcursul a 12 luni de la ultimul caz de boală;
- Primăriile localităților Suric, Selemet, Ecaterinovca, Valea Perjei, Gradiște, Hîrtop și Gura Galbenei, fiind în zona infectată vor asigura informarea imediată a populației despre restricțiile aplicabile zonei infectate.
Totodată, Comisia Situații Excepționale Cimișlia a hotărât formarea unei echipe mobile, având în componență reprezentanți ai Î.S. „Silvo-Cinegetică” Cimișlia, ai Inspecției pentru Protecția Mediului Cimișlia, ai Secției Situații Excepționale Cimișlia, precum și membri SVPM Moldova ST Cimișlia, în vederea evaluării zonei infectate în scopul depistării cadavrelor de mistreți, nimicire acestora prin metodele stabilite și evaluarea efectivului de mistreți din ocoalele silvice situate în zona infectată.
Despre fiecare cadavru de mistreț depistat se va informa, în regim operativ, Subdiviziunea Teritorială pentru Siguranța Alimentelor Hâncești/Cimișlia/Basarabeasca/Leova.
Consiliul Raional Cimișlia, precum și Comisia Situații Excepționale Cimișlia vine cu îndemnul către toți locuitorii raionului de a da dovadă de maximă responsabilitate, de a respecta cu strictețe recomandările specialiștilor în cazul depistării decesul porcilor atât în zona forestieră, cât și în gospodării, în scopul prevenirii răspândirii Pestei Porcine Africane.
Deciziile adoptate în cadrul ședinței vor fi publicate pe pagina oficială a Consiliului Raional Cimișlia: www.raioncimislia.md
76 afișări






