Prima ședință a Consiliului Medical Raional Cimișlia, un nou început pentru colaborarea în sistemul de sănătate
21 mai 2026
Ieri, 20 mai, a avut loc prima ședință a Consiliului Medical Raional Cimișlia, menit să eficientizeze comunicarea și colaborarea dintre instituțiile medicale din raion.
La reuniune au participat Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, Vicepreședinta raionului, Ana Donia, și toți conducătorii instituțiilor medicale publice din raion.
Scopul ședinței a fost crearea unui cadru de dialog și coordonare între instituțiile medicale, pentru a răspunde mai eficient provocărilor din domeniul sănătății și pentru a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor. În deschiderea ședinței, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci a punctat viziunea administrației raionale. „Astăzi nu am venit să ascultăm rapoarte, ci să inițiem un dialog real. Sistemul medical din raionul nostru are nevoie de o strategie comună. Doar comunicând deschis și coordonându-ne acțiunile putem crește calitatea serviciilor oferite oamenilor”.
Șefii instituțiilor medicale au convenit ca Consiliul Medical să se desfășoare lunar, iar întrunirile împreună cu conducerea raionului să aibă loc trimestrial. Această periodicitate va asigura atât o monitorizare constantă a acțiunilor întreprinse, cât și adaptarea rapidă la provocările sistemului de sănătate din raion.
Prin această inițiativă, administrația raionului și instituțiile medicale își propun să consolideze cooperarea dintre toate structurile medicale și să creeze un mecanism eficient de coordonare în beneficiul locuitorilor raionului Cimișlia.
8 afișări




