Măsurile de protecție în perioada temperaturilor extreme
30 iunie 2026
Stimați cetățeni,
În contextul avertizărilor meteorologice privind temperaturile ridicate și al riscurilor generate de caniculă, vă îndemnăm să respectați următoarele măsuri de protecție pentru prevenirea efectelor negative asupra sănătății:
- evitarea expunerii directe la soare în intervalul orar 11:00–18:00;
- consumul regulat și suficient de lichide pentru prevenirea deshidratării;
- limitarea efortului fizic intens desfășurat în aer liber, în special în orele de vârf;
- purtarea îmbrăcămintei lejere, deschise la culoare și a mijloacelor de protecție împotriva razelor solare;
- acordarea unei atenții sporite copiilor, persoanelor vârstnice, persoanelor cu afecțiuni cronice, persoanelor cu dizabilități și altor categorii vulnerabile.
Totodată, reamintim populației că utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, vegetației uscate și fondului forestier este strict nerecomandată, întrucât temperaturile ridicate favorizează izbucnirea și propagarea incendiilor.
În cazul apariției simptomelor de insolație sau deshidratare (amețeli, dureri de cap, greață, febră, stare de slăbiciune), solicitați imediat asistență medicală.
Vă îndemnăm să urmăriți informațiile și avertizările emise de autoritățile competente și să respectați recomandările acestora pentru protejarea sănătății și siguranței dumneavoastră.
Împreună putem reduce efectele negative ale temperaturilor extreme și proteja sănătatea comunității!
Tweet14 afișări
