Mesaj de felicitare pentru locuitorii satului Valea Perjei, cu prilejul Hramului localității
12 iulie 2026
Stimați locuitori ai satului Valea Perjei,
Cu prilejul Hramului localității, sărbătorit în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de sănătate, pace și bunăstare.
Hramul este un prilej de unitate, de recunoștință pentru valorile și tradițiile care ne definesc și de apreciere pentru oamenii harnici care contribuie zi de zi la dezvoltarea comunității. Fie ca ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel să vă aducă înțelepciune, credință, armonie în familii și puterea de a privi cu încredere spre viitor.
Vă doresc ca această sărbătoare să vă găsească alături de cei dragi, cu sufletele pline de bucurie și speranță, iar satul Valea Perjei să cunoască în continuare prosperitate, unitate și împliniri.
La mulți ani, Valea Perjei!
Cu deosebit respect,
Andrian Talmaci
Președintele raionului Cimișlia
22 afișări

