Competiţia Raională la Turism Pedestru
31 mai 2021
După mai mulţi ani de pauză pădurea Zloţilor a găzduit Competiţia Raională la Turism Pedestru, organizată de Direcția Învățământ General Cimişlia.
Evenimentul desfăşurat în perioada 29 mai 2021 a întrunit 9 echipe, formate din 120 de copii din şcolile raionului.
Scopul şi sarcinile evenimentului au fost propagarea turismului pedestru între elevi, sporirea măiestriei sportive a tinerilor turişti, determinarea celor mai performante echipe.
Oaspeţii evenimentului au fost Torgai Vadim, vicepreşedintele raionului, Gabriela Garaba, şef-interimar al DÎG Cimişlia, Bezer Gheorghe, directorul Şcolii Sportive din Cimişlia, cât și alți directori de şcoli.
Arbitrul principal al competiţiei a fost Maxim Caraja, antrenor-profesor al Şcolii Sportive, specialist în domeniul Turismului Pedestru, care la etapa iniţială a competiţiilor a organizat un seminar practic la Tehnica Turismului şi Orientarea sportivă.
Tinerii au promovat un mod sănătos de viaţă prin răspândirea şi dezvoltarea turismului pedestru demonstrând iscusinţa şi pregătirea fizică.
La finele compeţiei au fost desemnaţi câştigătorii, după cum urmează:
La Tehnica Turismului, conform punctelor acumulate, locurile au fost repartizate:
- Locul I – Gimnaziul „Tudor Strişcă”
- Locul II – L.T. „Ion Creangă”
- Locul III – Gimnaziul Sagaidac.
La orientarea sportivă locurile au fost repartizate:
- Locul I – Gimnaziul „Tudor Strişcă”
- Locul II – L.T. „Ion Creangă”
- Locul III – Gimnaziul Cenac.
Învingătorii competiţiilor au fost premiaţi cu diplome şi inventar sportiv.
Menţionăm participarea activă în cadrul competiţiilor şi a elevilor din instituţiile GM Troiţcoe, GM Batîr, GM „Sergiu Coipan”, L.T. ”Hyperion”, LIS Lipoveni, care pentru încurajare au fost şi ei premiaţi cu inventar specific probei sportive Turism Pedestru, care vor fi folosite în cadrul antrenamentelor.
De organizarea şi desfăşurarea competiţiilor a fost responsabil Beresteanu Dumitru, specialist al DÎG Cimişlia.
Direcția Învățământ General Cimișlia
651 afișări








