Festivalului Naţional al Orchestrelor de Muzică Populară, în memoria rapsodului „Ion Popuşoi”, ediţia a X-a
5 iulie 2021
În data de 04 iulie curent pe bulevardul Ştefan cel Mare, 12 a fost forfotă mare, a avut loc ediţia a X-a a Festivalului naţional al orchestrelor de muzică populară, în memoria rapsodului „Ion Popuşoi”.
La deschiderea evenimentului au fost prezenţi oaspeţi din ţară, vicepreședinții raionului dl Vadim TORGAI și dna Tatiana ARAMĂ, care au venit cu un cuvânt de salut în adresa tuturor celor prezenţi.
În cadrul acestui festival a fost comemorat vestitul muzician, interpret instrumentist, dirijor de orchestră, Ion Popuşoi. Fiind profesor la Şcoala de Arte din oraşul Cimişlia, a contribuit la încurajarea şi susţinerea tinerelor talente. A cutreierat lumea pentru a transmite prin muzică zestrea strămoşească. A iubit viaţa şi viaţa l-a iubit, într-atât de mult, încât l-a sorbit de lângă noi, dăruindu-i, astfel, nemurirea.
Ajuns la cea de a X-a ediţie, Festivalul de la Cimişlia găzduieşte orchestrele de muzică populară cu titlu „model” din ţară:
- „Crăişorii” (Drochia);
- „Struguraş” (Ungheni);
- „Busuioc Moldovenesc” (Sîngerei);
- „Andrieş” (Hînceşti);
- „Червена китка” (Taraclia);
- „Doina Codrului” (Teleneşti);
- „ Rapsozii” (Cimişlia).
Astfel, prietenii şi cei care l-au cunoscut, l-au strigat prin cânt, pe Ion Popuşoi, îndemnându-l să revină, peste ani, măcar pentru încă o zi la cârma Orchestrei de muzică populară „Rapsozii”.
Acest festival, pe lângă faptul că îşi propune să-l comemoreze pe rapsodul Cimişliei, are drept scop valorificarea muzicii populare, lansarea tinerelor talente, precum şi realizarea schimbului cultural între etnii.
767 afișări

































