COMEMORAREA COMBATANȚILOR CĂZUȚI ÎN CONFLICTUL DIN STÂNGA NISTRULUI, ANUL 1992
26 iulie 2021
A devenit o tradiție, ca în ultima duminică a lunii iulie de către Asociația Veteranilor Războiului din 1992 „Tiras-Tighina”, filiala Cimișlia, președinte dl Sergiu Prisăcaru, să fie organizat la Cimișlia un eveniment dedicat comemorării combatanților căzuți în conflictul din stânga Nistrului, anul 1992.
La războiul de pe Nistru au participat 380 de localnici din Cimişlia, dintre care 110 polițiști, 160 supuși militar, 60 de specialiști medicali și 38 de soldați. Zece dintre ei nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă.
Reprezentanți ai autorităților publice locale, combatanți, rudele celor căzuți pe front, cetățeni ai orașului, precum și reprezentanți a mai multor instituții din oraș au depus flori la Monumentul celor zece combatanți din raionul Cimișlia.
Mitingul de comemorare a fost deschis prin păstrarea unui minut de reculegere în memoria celor care nu s-au întors de pe câmpul de luptă.
Ulterior, dl Sergiu Prisăcaru, dl Vadim Torgai, vicepreședintele raionului Cimișlia, dl Sergiu Andronachi, primarul orașului Cimișlia, dl Anatol Caraman, președintele Asociației republicane de veterani ,,Tiras-Tighina”, au venit cu mesaje de mulțumire şi condoleanțe familiilor eroilor căzuți la datorie, au transmis înalte aprecieri combatanților pentru eroismul, sacrificiul, bărbăția şi jertfirea de sine de care au dat dovadă în acele momente cruciale din 1992, dorindu-le sănătate, înțelepciune, liniște sufletească, pace.
,,Este de datoria noastră, a generațiilor de astăzi să păstrăm veșnic viu eroismul celor 10 combatanți din raionul Cimișlia care au fost răpuși în timpul conflictului armat de la Nistru, ca mai apoi numele lor să devină legendă încrustată în piatra rece şi în inimile generațiilor tinere. Să pomenim numele lor, căci au luptat cu jertfire de sine: Buftic Iurie, Cicati Ion, Enache Vladimir, Gladarenco Vasile, Marîi Anatolii, Macheev Alexandru, Neagu Petru, Prajica Vasile, Roșcovanu Grigorii, Godoroja Ion”.
Să ținem aprinsă lumina recunoștinței pentru polițiștii, militarii și voluntarii care și-au făcut datoria față de Patrie în acele vremuri de grea cumpănă.
Ne închinăm trecutului cu prezentul în numele viitorului.
574 afișări










