174 de ani de la nașterea Marelui poet Mihai Eminescu
15 ianuarie 2024
Astăzi, când se împlinesc 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, marcăm Ziua Națională a Culturii. Este un prilej deosebit de coeziune a întregii societăți în jurul valorilor culturale, spirituale și intelectuale ale neamului nostru.
Programul manifestării a debutat cu depunerea de flori la bustul lui Mihai Eminescu din orașul Cimișlia. Astfel, mai mulți admiratori ai operei eminesciene care și-au manifestat atașamentul constant față de valorile promovate de poet, s-au adunat lângă bustul celui mai mare poet al neamului nostru, pentru a-i aduce un omagiu.
Acum și întotdeauna este în responsabilitatea noastră să transmitem tinerelor generații importanța elementelor istoriei și culturii ce ne definește ca națiune, a tradițiilor și lucrărilor ce întregesc cultura europeană și universală.
336 afișări





