×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Ziua Poliției Naționale – Recunoștință și respect pentru oamenii legii

18 decembrie 2024

An de an, în data de 18 decembrie marcăm Ziua Poliției Republicii Moldova, un prilej pentru a aduce grandioase mulțumiri și profund respect polițiștilor, acei oameni care indiferent de zi sau oră sunt la datorie.

Cu această ocazie, astăzi, la cea de-a 34-a aniversare a Poliției Naționale, în incinta Inspectoratului de Poliție Cimișlia a avut loc tradiționala ceremonie de înmânare a diplomelor pentru cei mai destoinici și cei mai buni polițiști.

La ceremonie au participat mai mulți oficiali, iar fiecare dintre ei a venit cu un mesaj de felicitare tuturor angajaților din poliție și veteranilor.

Prezent la eveniment, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a venit cu un mesaj de recunoștință și apreciere: „Stimați polițiști, vă adresez cele mai sincere felicitări, urări de bine și realizări remarcabile întru prosperarea Republicii Moldova. Apreciem patriotismul, omenia, devotamentul, înaltul profesionalism, atitudinea conștiincioasă și spiritul de sacrificiu manifestat în munca Dumneavoastră de zi cu zi.

Vă doresc tuturor multă sănătate, fericire, împliniri profesionale și personale. Să aveți parte de multă putere de muncă, rezistență, pentru a răspunde prompt și eficient în orice situație, iar eforturile pe care le manifestați să contribuie la conturarea imaginii pozitive a omului legii în fața cetățenilor. Mulțumiri și gânduri bune transmitem și familiilor Dumneavoastră pentru sprijinul și înțelegerea oferită, ținând cont că deseori timpul pe care trebuie să-l petreceți alături de familie îl dedicați serviciului.”

Transmitem, tuturor angajaților din poliție și veteranilor, gânduri bune, sănătate și mulțumiri pentru toate sacrificiile manifestate pentru menținerea securității și bunăstării raionului nostru!

La mulți ani Poliției Naționale!

340 afișări