175 de ani de la nașterea Geniului poeziei românești, Mihai Eminescu
15 ianuarie 2025
Astăzi, 15 ianuarie 2025, cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci împreună cu reprezentanți ai administrației publice locale, cadre didactice și elevi, au depus flori și au adus un omagiu la bustul Marelui poet, Mihai Eminescu.
În cadrul ceremoniei, oficialitățile au evocat viața și opera lui Mihai Eminescu, subliniind contribuția sa esențială la cultura și literatura națională. „În această zi deosebită, ne aducem aminte cu respect de opera sa care continuă să răsune din generație în generație. Este datoria noastră să păstrăm vie amintirea acestui om al culturii românești.” a declarat Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci.
Tot astăzi, de Ziua Națională a Culturii, marcăm și 10 ani de activitate a Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din Cimișlia, instituție care contribuie semnificativ la promovarea și conservarea patrimoniului cultural local.
363 afișări






