Eveniment comemorativ dedicat Zilei Victoriei și Zilei Europei
9 mai 2025
Astăzi, 9 mai, este o zi cu însemnătate puternică și cu încărcătură emoțională, fiindcă celebrăm două evenimente importante – Ziua Victoriei și Ziua Europei. Ceremonia a avut loc într-o atmosferă solemnă, reunind oficiali din raion, în frunte cu Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, colegi din cadrul consiliului raional și cetățeni ai raionului, au venit să aducă omagii celor care s-au sacrificat pentru apărarea patriei și să celebreze valorile europene cu care ne asociem ca națiune.
Evenimentul a debutat cu onorarea drapelului național și intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, urmate de un moment de reculegere în memoria celor căzuți pentru libertate și pace.
În discursul său, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a subliniat importanța acestor 2 evenimente istorice, care ne amintesc cât de prețioasă este pacea și cât de important este efortul nostru comun de a o păstra.
Ceremonia a fost întregită de un program artistic, cu interpretări emoționante: cvintetul Sunshine a interpretat cântecul „Hulubașul păcii”, simbolizând dorința de armonie; solista Alina Țurcan a interpretat piesa „Set fire to the rain” evocând emoție și speranță, iar Ansamblul de dansuri populare „La Izvor” a dansat o horă – simbol al unității și bucuriei poporului nostru.
În încheiere Orchestra Fanfara, dirijată de Ivan Spătaru, a interpretat Imnul European „Oda Bucuriei”, reafirmând angajamentul față de valorile europene.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de optimism și speranță pentru un viitor pașnic și unit. La final, participanții au mers la Monumentul „Maica Îndurerată”, un mormânt comun al celor 701 ostași și al celor căzuți în al Doilea Război Mondial și au depus flori, astfel exprimând recunoștință și respect pentru sacrificiul celor trecuți în neființă.
231 afișări














