×
Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

10 iunie – Ziua Poliției de Frontieră a Republicii Moldova

10 iunie 2025

Anual, în această zi de vară, marcăm cu respect și recunoștință Ziua Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, o zi cu profundă semnificație pentru cei care veghează cu devotament la siguranța hotarelor țării noastre.

Munca pe care o desfășurați este una deloc ușoară, dar profund onorabilă. Nu doar că sunteți prima linie de apărare, dar și cei care urați „drum bun” în lumea mare sau „bine ați revenit acasă” tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

Cu acest prilej, stimați polițiști de frontieră, vă adresăm cele mai sincere felicitări și mulțumiri pentru curajul, responsabilitatea și profesionalismul cu care vă îndepliniți misiunea. În fiecare zi, prin vigilența și efortul dumneavoastră, asigurați ordinea, securitatea și liniștea cetățenilor noștri.

Vă dorim sănătate, tărie de caracter, realizări profesionale și bucurii alături de cei dragi. Să aveți parte de aprecierea cuvenită pentru efortul constant și pentru dedicarea exemplară de care dați dovadă.

La mulți ani, Poliției de Frontieră!

Cu deosebit respect,

Președintele Raionului Cimișlia

Andrian Talmaci

 

201 afișări