Recunoștință și onoare pentru eroii căzuți în conflictul armat din Transnistria!
2 martie 2026
Astăzi, 2 martie, marcăm Ziua Memoriei și Recunoștinței, o zi dedicată comemorării eroilor căzuți în nemilosul război din Transnistria și ziua în care ne exprimăm recunoștință profundă în fața ostașilor rămași în viață ce au luptat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.
Evenimentul a avut loc la Monumentul dedicat memoriei ostașilor căzuți în războiul din Transnistria situat în orașul Cimișlia. La ceremonie au participat Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, alături de alți oficiali, colegi din cadrul consiliului raional, veterani și membri ai familiilor ce au pierdut persoanele dragi în această confruntare.
Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor căzuți la datorie, urmate de o slujbă de pomenire oficiată de preoți. Atmosfera solemnă a fost întregită de mesajele de solidaritate, recunoștință și susținere adresate combatanților și familiilor eroilor.
Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a transmis un mesaj de profund respect și apreciere pentru sacrificiul celor care au apărat suveranitatea țării, subliniind importanța păstrării memoriei eroilor și a cultivării valorilor patriotice în rândul noilor generații.
În semn de apreciere pentru curajul și devotamentul lor, veteranii din raionul Cimișlia au fost distinși cu diplome de onoare. La finalul ceremoniei, cei prezenți au depus flori la monumentul ridicat în cinstea eroilor războiului.
Ziua de 2 martie rămâne un prilej de reflecție, solidaritate și reafirmare a respectului față de cei care au luptat pentru libertatea și demnitatea neamului.
29 afișări

















