Inaugurarea terenului sportiv de mini-fotbal din s.Batîr, raionul Cimișlia
25 octombrie 2020
Astăzi, 25 octombrie curent, a avut loc inaugurarea terenului sportiv de mini-fotbal cu acoperire artificială din s.Batîr, raionul Cimișlia.
Acest proiect a fost realizat cu ajutorul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, la ceremonia oficială de inaugurare fiind prezenţi preşedintele FMF, Leonid Oleinicenco, preşedintele raionului Cimişlia, Mihail Olărescu, specialist principal SCTS din cadrul Consiliului raional Cimișlia, Victor Stînă, primarul localităţii, Anatolie Spînu, directorul Gimnaziului din s.Batîr, dna Nina Siloci, cât şi alți oaspeți şi localnici ai s.Batîr.
Potrivit primarului, pentru implementarea acestui proiect au contribuit: Consiliul raional Cimişlia – 200 000 mii lei; Bugetul de Stat – 112 000 mii lei; Primăria s.Batîr – 50 000 mii lei. Învelișul artificial a fost donat de către Federația Moldovenească de Fotbal, iar Administrația raionului Cimişlia a dăruit echipament sportiv, astfel încurajând ideea de practicare a sportului.
În cadrul evenimentului, președintele raionului Cimişlia, Mihail Olărescu și preşedintele FMF, Leonid Oleinicenco, au fost desemnați cu Diplomă de grațiune în semn de înaltă recunoștință pentru colaborare constructivă, asistență materială și tehnică, aport considerabil şi participare activă întru realizarea acestui obiectiv măreț.
În încheierea evenimentului a fost organizat un meci demonstrativ între echipele: primăria s.Batîr și echipa FMF, compusă din foștii titulari ai selecționatei Republicii Moldova, în frunte cu Sergiu Epureanu, Alexandru Golban, Oleg Soimu, Sergiu Butelschi, Anatol Cojocaru. Meciul s-a încheiat cu scorul de 12 – 8, în favoarea echipei FMF.
Acest nou teren de sport va permite antrenarea și va oferi oportunitatea tinerii generații din s.Batîr să practice sportul în condiții excelente.
663 afișări







