Ziua Drapelului de Stat, marcată de către Consiliul Raional Cimișlia
27 aprilie 2023
Astăzi, 27 aprilie curent, a avut loc ceremonia dedicată Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Evenimentul s-a început la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, prin depunere de flori, de către conducerea raionului, consilieri raionali și reprezentanți ai subdiviziunilor subordonate consiliului raional. Evenimentul a continuat în cadrul ședinței consiliului raional prin intonarea imnului de stat.
Președintele Raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, în mesajul adresat a reiterat semnificația şi importanța Tricolorului, având datoria ca simbolul suveranității şi independenței noastre să ne mobilizeze pe fiecare dintre noi ca să rămânem uniți pentru a asigura pacea și liniștea, să ne învățăm să iubim, să respectăm tot ceea ce reprezintă Republica Moldova şi să transmitem şi generațiilor tinere aceste nobile sentimente, educându-le în spiritul dragostei față de valorile naționale.
Ulterior, s-a desfășurat ședința extraordinară a Consiliului Raional Cimișlia, la care au participat 26 de consilieri din cei 33 aleși.
De această dată, în calitate de președinte al ședinței, a fost votată candidatura domnului Iurie Răileanu pentru a prezida ședința.
Toate proiectele de decizii au fost examinate în cadrul ședințelor comisiilor consultative de specialitate ale consiliului raional, au fost avizate pozitiv și propuse consiliului raional spre examinare și adoptare.
În cadrul ședinței, pe marginea celor 5 proiecte de pe ordinea de zi au apărut propuneri, care ulterior au fost analizate, supuse votului şi, respectiv, au fost adoptate deciziile corespunzătoare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală, deciziile adoptate vor fi semnate de președintele ședinței și contrasemnate de secretarul consiliului, publicate în Registrul de stat a actelor locale.
Deciziile adoptate în cadrul ședinței vor fi aduse la cunoștință publică prin publicarea pe pagină oficială a Consiliului Raional Cimișlia www.raioncimislia.md.
333 afișări










