ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie cu privire la transmiterea volumelor de lucrări capitale îndeplinite pe parcursul anului 2025
10 februarie 2026
Direcția Finanțe a Consiliului raional Cimișlia inițiază, începând cu data de 10.02.2026, consultarea publică a proiectului de decizie cu privire la transmiterea volumelor de lucrări capitale îndeplinite pe parcursul anului 2025.
Scopul proiectului: transmiterea volumelor de lucrări capitale îndeplinite pe parcursul anului 2025.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie: obținerea actului juridic al Consiliului raional, prin care va fi aprobată transmiterea volumelor lucrărilor de reparaţie capitală a mijloacelor fixe (clădiri, teren sportiv, etc.) aflate la balanţa UAT de nivelul I, îndeplinite în decursul anului bugetar 2025 de către instituțiile de învățământ din subordinea Consiliului raional.
Prevederile de bază: aprobarea transmiterii volumelor de lucrări capitale îndeplinite pe parcursul anului 2025 (costul reparațiilor capitale efectuate din sursele bugetelor proprii ale instituțiilor publice educaționale și/sau resurselor alocate/redistribuite acestor instituții prin deciziile Consiliului raional) și majorării valorilor mijloacelor fixe aflate la balanţa unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi.
Beneficiarii proiectului: instituțiile publice, subdiviziunile consiliului raional, UAT de nivelul I.
Rezultatele scontate: majorarea valorii de bilanț a fondurilor fixe, în care s-au efectuat reparații capitale din contul mijloacelor financiare alocate din bugetul raional.
Proiectul de decizie este elaborat în corespundere cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 24.02.2026 pe adresa: Direcția finanțe Cimișlia, bd. Ștefan cel Mare,12, bir. 316, raionul Cimișlia sau la adresa electronică a Direcției Finanțe: d.finantecim@gmail.com.
Proiectul deciziei şi nota informativă este disponibil pe pagina web a Consiliului raional Cimișlia http://raioncimislia.md/, la directoriul Transparența decizională, secțiunea Consultări publice.
Persoana responsabilă:
Olesea RĂCILĂ, șef direcție finanțe.
Tel.: (0241) 2-20-48.
172 afișări
